Schimbarea și sacrificiul sunt două subiecte foarte prezente în sfera socială. Despre schimbare vorbim permanent. Sacrificiul, însă, este un subiect mai puțin evidențiat, rămânând cumva subînțeles: necesar, dar nesolicitat explicit. Schimbarea este un subiect popular, sacrificiul unul mai puțin popular (chiar antipopular pentru generațiile mai tinere). Cert este că, deși există nenumărate cursuri de „management al schimbării”, nu avem încă cursuri de „management al sacrificiului”. Tocmai de aceea InnerLook pregătește unul pentru luna noiembrie. Dacă vă sună interesant, puteți solicita notificare pentru lansarea seminarului intitulat „Puterea personală și managementul sacrificiului”.
În afaceri, schimbarea este (cel puțin la nivel declarativ) cerută, dorită, planificată, condusă, impusă. Sacrificiul este privit ca un compromis personal sau de grup pentru un scop suprem, pentru a satisface o categorie de obiective sau de persoane, chiar dacă este în detrimentul celorlalte. Criteriul sacrificiului poate fi de excludere („trebuie să nu mai fac ceva”) sau de includere („trebuie să mai fac ceva în plus”) și pleacă de la ideea limitată că resursele sunt finite, așadar că este imposibil să fie bine și suficient pentru toată lumea. Este nepotrivit, însă, să considerăm că cei doi termeni sunt sinonimi. Compromisul presupune o concesie conștientă bazată pe cedări reciproce. Sacrificiul este o cedare unilaterală și ar trebui făcută fiind conștienți de toate consecințele.
În activitatea de coaching, clienții îmi spun că schimbarea este dacă nu dorită, măcar acceptată (n.a. la nivel superficial) ca fiind necesară, iar sacrificiul personal (n.a. conștientizat insuficient) este un punct dureros în istoricul tuturor. Cu toate acestea, experiența mea de coach îmi arată că, înainte de orice schimbare, principalul demers personal este acela de redescoperire, de întoarcere la sinele autentic, de unificare a tuturor părților noastre sufletești. În acest proces conștientizăm profund straturile de sacrificiu personal și putem, în sfârșit, să alegem cu adevărat. Doar după ce ne-am clarificat cine suntem în prezent, care sunt acele parți ale personalității noastre pe care le-am înăbușit sau pe care le-am folosit prea mult, putem alege cum dorim să fim în viitor. Hotărâm ce dorim să facem de acum înainte și ne gândim la ce și la cum schimbăm. În esență, odată conștientizat acest adevăr personal, nici nu mai vorbim de schimbare, ci de transformare.
Când și de ce ne sacrificăm? Când venim pe lume, suntem complet vulnerabili. Pentru a supraviețui, suntem deschiși să învățăm ce anume trebuie să facem pentru a primi atenția, grija și afecțiunea celorlalți. Învățăm destul de repede ce rol trebuie să jucăm pentru adulții din jurul nostru. Cu mințile noastre fragede, alegem să fim ceea ce ne satisface nevoia de siguranță, de conectare și de iubire din acel moment: copilul ascultător, performant, sau copilul rebel, care face năzbâtii pentru a primi atenție. De fapt, cedăm bucăți din puterea personală celor din jurul nostru, fără să revizităm acest act de cedare atunci când suntem adulți. Aceasta practică inconștientă de supraviețuire o perpetuăm și la maturitate, aplicând-o în toate aspectele vieții noastre personale și profesionale. Renunțăm la părți din noi sub presiunea unui standard, a unui șef, a unui client, a unei echipe.
Dezlegarea mâinilor!
În atelierele Feminine Lab, utilizăm foarte des puterea poveștilor, a metaforelor, a arhetipurilor. Una dintre poveștile noastre favorite este despre o fată care își pierde mâinile (de fapt le cedează dintr-un simț profund al datoriei față de autoritatea tatălui său). Pierderea mâinilor este o perspectivă înfricoșătoare pentru oricine: să nu poți crea, să nu poți munci, să nu (te) poți îngriji, să nu poți face ce îți dorești și așa cum îți dorești. Cred că toți ne regăsim de multe ori în situații similare (la serviciu sau acasa) când simțim că “avem mâinile legate”. Această poveste mă conduce mereu către contemplarea stării mele în viața personală și profesională. Ce parte din mine am inhibat și ce parte din mine am folosit cu excesiv? Ce anume din puterea mea personală am cedat și câtă vreme voi mai accepta să fac acest lucru? Cât din mine voi mai sacrifica, ce câștig și ce pierd făcând acest lucru? Pentru a veni în întâmpinarea și altor femei care caută răspunsul la astfel de întrebări, împreună cu partenerele mele am create atelierul „Sacrificiul de sine” care debutează pe 19 septembrie!
Și în seminariile InnerLook, utilizăm frecvent puterea introspecției și a metaforelor, după modelul călătoriei eroului în lumea interioară. Prin simplitatea întrebărilor călăuzitoare adresez în egală măsură și gândirea și emoțiile, generând înțelegerea necesară alegerii conștiente. Mulți dintre noi, chiar dacă întrunim condițiile sociale ale succesului, simțim totuși „un gol” care ne rușinează și ne învinuim că nu suntem încă împliniți, deși avem toate motivele să fim. Câți dintre noi nu am bătut pasul pe loc în călătoria noastră, stagnând într-o activitate de succes doar pentru că eram foarte competenți, deși ne lipsea împlinirea sufletească? Desigur, poate am făcut un serviciu companiei, clienților, poate chiar și familiei, dar cu ce preț? Câți dintre noi și-au ales profesia din vocație și nu pentru că au urmat școala pe care au ales-o părinții? Cât din puterea, energia, creativitatea si competența noastră am sacrificat pentru că „a trebuit”, pentru că „nu era momentul” să schimbăm, pentru că „era mai sigur așa”? Și orice ne-am spune, „golul” interior este acolo și simțim o chemare către călătoria umplerii lui.
Golul se poate umple!
Fiind o fire fundamental optimistă, cred că există o parte pozitivă în absolut orice aspect, oricât ar părea de negativ. Asta înseamnă că tot ceea ce experimentăm ne ajută să creștem. De aceea este înțelept să învățăm din lecțiile noastre, fără nici o învinuire. Mai cred că toate alegerile trecute au fost perfecte pentru că ne-au adus în acest punct în care putem să ne ascultăm mai mult și să ne înțelegem mai bine la nivel personal. În plus, fac parte dintr-o generație „utilitară”, care a fost crescută având mai mult obligații decât drepturi, pentru ca „în anul 2000 când nu vom mai fi copii” să fim deplin în slujba societății. Așadar, îmi este ușor să accept că sacrificiul este necesar și bine-venit, însă numai cu condiția să fie o alegere conștientă. În definitiv, acest articol nu este despre schimbarea de dragul schimbării și nici nu exclude sacrificiul, ci este despre umplerea „golului”.
Dacă ați citit acest articol dând din cap, sunteți pe drumul cel bun: știți ce vreți, mai rămâne doar să acționați. Poate o faceți deja. Recomand pașii mici în locul schimbărilor bruște: ați pornit într-o călătorie, nu într-o cursă contra-cronomentru! Dacă acest articol a produs confuzie, este minunat! Această confuzie înseamnă că v-ați suprins mintea, că i-ați întrerupt tiparul repetitiv al gândurilor și începe să înțeleagă ce altceva este important. Ea va începe să facă ce știe mintea cel mai bine: să caute soluții!
Ce ați sacrificat pentru succes? La ce a trebuit să renunțați pentru binele familiei, echipei sau companiei? Ce avantaje v-au adus acest sacrificiu? Ce dezavantaje? Cât veți mai aștepta până o veți recupera? Ce v-ar aduce aceasta în viața personală și profesională? Mă interesează să vă aflu povestea, așadar, vă rog, scrieți-mi! Mulțumesc!
#dezvoltarepersonala, #schimbare, #sacrificiuldesine, #puterepersonala, #innerlook, #managementulsacrificiului
