Recent am avut privilegiul de a conversa cu oamenii deosebiți care au acceptat invitația mea de a privi împreună câteva aspecte ale unui subiect esențial: eu și ceilalți.
Am avut emoții în abordarea unor concepte care ne scot din zona de confort și care ne provoacă unele dintre cele mai intime convingeri. Scopul acestei provocări este acela de a descătușa inteligența noastră naturală și de a a stimula gândirea altfel. Nu este un atac împotriva convingerilor personale, ci un recensământ al acestora pentru analiza lor conștientă și pentru discernerea între convingerile care ne potențează și convingerile care ne limitează.
Ce știm și ce credem despre lumea în care trăim? Știm ceea ce am interiorizat prin experiență directă și credem ideile sau experiențele celorlalți. Există convingeri care ne ajută și altele care ne încurcă în îndeplinirea obiectivelor personale. Pot alege să cred ceea ce vreau atâta timp cât sunt conștient de această alegere și cât timp am rezultatele dorite. Cuvintele cheie în acest demers sunt: conștientizare și discernământ. În special acolo unde în viața noastră există neclarități sau dificultăți, ajută să ne facem un sondaj conștient al propriilor convingeri, pentru a identifica: care sunt, când le-am creat (câți ani aveam), în ce context, ce semnificație și emoții le-am atașat și dacă efectul lor asupra vieții a fost și mai este unul de sprijin sau de auto-sabotare.
Abordarea auto-cunoașterii poate avea diverse perspective (a diverselor științe sau a artelor ezoterice). În conversația mai sus amintită am ales ca fundament utilizarea logicii deoarece acesta este reflexul culturii în care trăim: căutarea sensului prin relația cauză-efect. Evidențiez, însă, că între abordarea psihologică pe care o propun și perspectivele spirituale sunt suficient de multe asemănări și suprapuneri, încât nu poate fi o simplă coincidență și, astfel, singura concluzie logică este că cele două au același fundament comun.
Când este vorba de relații, cea mai importantă este cea cu noi înșine! Ce alt loc mai potrivit de a începe călătoria descoperirii de sine? În acest scop, vă propun următoarea paradigmă: jocul pe care îl jucăm se numește „viața în această lume”. Scopul acestui joc este supraviețuirea și starea noastră de bine. Jucătorul este sufletul nostru. Personajul (avatarul) din acest joc suntem chiar noi (Eul fiecăruia dintre noi).
Pentru simplificare, facem următoarea convenție: prin suflet înțelegem conștiință, inteligență superioară, energie, spirit, sine superior sau orice formă despre care credem sau știm că este mai presus de realitatea vizibilă a acestei lumi. Prin Eu (deși există mai multe definiții în psihologie și reducând cât de mult putem fără a greși fundamental) considerăm că există 3 elemente definitorii (corpul, mintea și conștiința) aflate într-o relație directă astfel: mintea este o funcție a corpului (creierului) și conștiința este o funcție a minții. Tot pentru clarificarea paradigmei, convenim că mintea are mai multe componente: intelect, identitate, memorie și inteligență și o definim ca totalitatea trăirilor mentale ale unui individ. În plus, atunci când este trează, conștiința este în legătura bidirecțională cu sufletul.
Pentru a fi de succes în acest joc numit viață, universul ne-a pus la dispoziție instrumente extrem de performante care au misiunea de a-l sprijini și proteja în permanență pe EU. În special creierul are ca scop principal continua noastră motivare de a rămâne în joc și lucrează mereu pentru a regla funcțiile corpului, pentru a oferi confort și pentru a face predicții extrem de rapide care să ne pregătească pentru momentul viitor.
În discuția cu invitații mei, am detaliat câteva aspecte ale acestui creier motivațional, despre predicțiile lui, despre cum se construiesc emoțiile, despre activarea sistemului reticular, despre amigdala și programarea psiho-cibernetică evidențiind mecanismele și automatismele prin care funcționăm. Am discutat despre ce înseamnă „așa simt eu”, despre orbirea experiențială și despre importanța detașării conștiente de memorie cu scopul de a gândi diferit.
În final, după ce l-am cunoscut pe puiul de elefant și neajutorarea sa învățată, am lansat invitația la introspecție spre revizitarea acelor convingeri limitative care ne pot ține captivi toată viața, dacă nu suntem dispuși să ne privim lăuntric și să ne eliberăm mintea către adevăratul potențial! În definitiv, între a crede și a ști, o stare mai onestă cu sine este aceea de a recunoaște că nu știm. În felul acesta vom declanșa dorința esențială și fundamental umană de a căuta și de a ști!
Dacă acest demers vi se pare interesant și util, vă aștept cu drag pe 27 noiembrie, intre orele 10:00 și 13:00, pentru a începe sau pentru a continua această călătorie fascinantă de (re)descoperirea EU-lui și pentru a ne da o șansă să fim și mai buni la acest joc miraculos numit Viață!
